INTERVIU CU GLOBTROTTERUL ROMÂN VICTOR PERDEVARĂ
Veronica Ivanov: De unde ţi-a venit ideea de a merge cu bicicleta prin lume?
Victor Perdevară: În perioada copilăriei am citit multe basme şi poveşti populare în care am găsit sămânţa ce a rodit mai târziu. Din acel moment mi-am spus, cu atlasul în mână, ca voi face înconjurul lumii ca voinicul din poveste. În vremurile noastre am ales să folosesc velo-mârţoaga pentru a realiza o călătorie iniţiatică peste şapte mări, şapte continente.
Veronica Ivanov: Care este scopul acestei călătorii? Ce ţi-ai propus să faci prin acest proiect?
V.P.: Misiunea principală e să lucrez pentru cazare şi mâncare în diferite comunităţi spirituale, ferme şi grădini organice, familii… Până să ajung în Cipru am pus în aplicare acest obiectiv într-o familie de olandezi în Croaţia, în grădina unui soldat bosniac din Sarajevo, într-un castel catolic din Medugorje (Bosnia-Herţegovina), la adunarea europeană a hipioţilor din Grecia, într-o familie de fermieri din Antalya; iar în insula Afroditei mi-am găsit locul într-o altă comunitate de hipioţi (Gaia Urania) şi din când în când într-un centru de echitaţie din Lysos. Pe lângă misiunea principală mai este una specifică fiecărui pas. Până la finalul călătoriei prin Europa o să pedalez cu mesajul NU GAZE DE ŞIST ÎN ROMÂNIA şi SOLIDARITATE PENTRU PUNGEŞTI.
Veronica Ivanov: Ce studii ai terminat? Unde ai lucrat?
Victor Perdevară: Am studiat Relaţii Internaţionale şi Studii Europene la Cluj pentru a înţelege cum funcţionează mecanismele şi politicile globale. Am ştiut de la început că va rămâne doar o dragoste pentru studiu şi nimic mai mult. În perioada septembrie 2010 – iunie 2011 am făcut un stagiu de voluntariat european în Polonia. Acest progam e oferit gratuit de UE tuturor tinerilor care vor să lucreze voluntar într-o altă ţară pentru o perioadă maximă de un an. Până în Polonia nu lucrasem în grădiniţe, şcoli primare, licee sau alte instituţii de învăţământ. Prin muncă şi disciplină am reuşit să parcurg toate cursurile de formare oferite de organizaţie. În cele nouă luni am găsit terenul fertil pentru a dezvolta ateliere de creativitate, drepturile omului, educaţie globală şi câteva prezentări publice. La finalul acestei perioade am ştiut că am ales trenul corect şi până la ultima staţie mai e cale lungă. La întoarcerea în România am continuat să creionez ateliere de dezvoltarea comunicării creative şi mai târziu ateliere de re-imaginare urbana. Am mers în locurile unde educaţia alternativă nu ajunge atât de uşor. Aşa am reuşit să am o relaţie apropiată cu comunităţile de ţigani. La începutul lui aprilie, anul trecut, am spus că am nevoie de o pauză de inspiraţie.
Veronica Ivanov: Câte limbi străine vorbeşti?
Victor Perdevară: În fiecare moment al zilei mă folosesc de limba engleză pentru a comunica. Vorbesc puţin germană, greacă, turcă, italiană, poloneză, rusă. În celelalte limbi cunosc expresii şi cuvinte de bază. Suficient pentru a realiza o conversaţie de bază.
Veronica Ivanov: Cu ce ţi-ai umplut rucsacul?
Victor Perdevară: Atunci când călătoreşti cu bicicleta e inconfortabil să porţi un rucsac pe umeri. Cea mai fericită variantă a fost să-mi pun două genţi speciale pe portbagajul din spate. În cele două genţi sunt câteva haine, o mică bucătărie de campanie formată dintr-un cuţit şi lingură de lemn, o pompă de bicicletă, câteva cărţi în limba engleză, o lanternă şi alte mărunţişuri ce ţin de igiena personală. Pe portbagaj mai am cortul de două persoane, sacul de dormit şi izolirul. În fiecare moment al zilei se mai umple bagajul cu fructe, legume, brânza, prăjitură şi alte delicatese locale.
Veronica Ivanov: Ai un traseu programat, reuşeşti să te ţii de un program?
Victor Perdevară: Îmi propun puncte de atins în următoarele zile şi doar atunci când cineva mă aşteaptă undeva îmi stabilesc un progam clar, cu număr de kilometri şi ore pe mârţoagă. Nu vreau să alerg dintr-un punct în altul şi de aceea încerc să fiu cât mai flexibil. Traseul îl stabilesc de cele mai multe ori prin locuri unde nu ajunge un turist obişnuit, dar totul se rezuma la realitatea locală şi la variantele pe care le am.
Veronica Ivanov: Câţi kilometri faci pe zi?
Victor Perdevară: Fiecare zi e o nouă zi şi îmi este greu să spun o medie generală. Prin peninsula Balcanică şi apoi prin Grecia am hoinărit doar prin munţi şi dealuri înalte. Numărul de kilometri parcurşi se schimbă în funcţie de oboseala acumulată, de cum ai dormit în ultimele nopţi, nivelul pantei, temperatura de afară. Sunt mulţi factori care pot face diferenţa dintr-o zi lungă de pedalat sau una cu multe pauze de hidratare. Plus că în fiecare moment al zilei stau la poveşti cu oameni, care parcă m-ar aştepta de o veşnicie.
Veronica Ivanov: Te consideri un sportiv de performanţă?
Victor Perdevară: Evit să mă etichetez ca biciclist sau ciclist de performanţă. Sunt doar un simplu călător cu mârţoaga prin lume şi din când în când un colecţionar de vise împlinite.
Veronica Ivanov: Povesteşte-ne despre experienţa acumulată în miile de kilometri parcurşi. De unde ai început traseul şi unde se va termina.
Victor Perdevară: Am pornit din oraşul unde mi-am petrecut o primă parte din adolescenţă. Ştiam pentru început că vreau să iau o pauză. După primele zile am găsit firul acestei aventuri şi asta m-a făcut să ţin steagul sus. Din fragedă copilărie îmi doream o călătorie iniţiatică, aşa ca în basmele populare. Era timpul să nu mai tratez acest vis cu moderaţie şi maximă precauţie. Am simţit în primăvara lui 2013 o mâncărime în talpă ce îmi spunea că a sosit clipa aşteptată. După ce am tranversat Ungaria de la nord la sud am continuat prin Croaţia, Bosnia-Herţegovina, Muntenegru, Albania, Macedonia. Iniţial mi-am propus să locuiesc în Grecia pe perioada lunilor de iarnă. După trei luni de hoinărit prin frumoasă Eladă am înţeles că nu-i locul potrivit pentru iernat. Aşa că pe la mijlocul lui octombrie am plecat spre sudul Turciei şi de acolo cu vaporul în Cipru.
Veronica Ivanov: Cât timp vei rămâne în Cipru?
Victor Perdevară: Am ajuns în Cipru la începutul lui decembrie şi voi sta până la mijlocul lui aprilie.
Veronica Ivanov: Prin ce momente dificile ai trecut?
Victor Perdevară: Momentele dificile sunt pentru mine provocări peste care sunt obligat să trec. A fost o cursă de obstacole până aici şi nu s-a terminat încă. Pot să zic că am ajuns la urgenţe în Croaţia, cu temperatura corpului extrem de ridicată (39.5), am rămas pe zero din punct de vedere financar la Sarajevo, era să-mi pierd viaţa într-un accident de circulaţie, în Turcia, din cauza unui şofer beat şi tot în această ţară mi-am pierdut portofelul cu 25 de euro.
Veronica Ivanov: Care a fost cel mai frumos moment din timpul călătoriei? De câte ori ai dormit sub cerul liber?
Victor Perdevară: Îmi place ideea boemă de a sta pe plajă sau într-un alt loc de unde pot vedea stelele şi dimineaţa răsăritul. Să dormi sub cerul liber nu-i o mare problemă dacă afară sunt câteva grade în termometru şi sacul de dormit te protejează de frig. În situaţii mai delicate am montant cortul sau am găsit un loc de dormit într-o moschee sau în casa unei gazde primitoare.
Veronica Ivanov: În câţi ani vei face ocolul lumii? Te gândeşti să găseşti şi alţi adepţi?
Victor Perdevară: Înconjurul lumii cu mârţoaga nu o să fie alergătură dintr-o ţară în alta sau dintr-un punct în altul. Prefer să petrec câteva luni într-un loc şi să cunosc puţin limba locală, să înţeleg cum se raportează oamenii la clima locală şi să descopăr mâncarea din regiunea respectivă. Nu mă sperie faptul că poate voi parcurge cele 101 ţări în următoarele două decade.
Veronica Ivanov: Cum te priveşte lumea, treci prin ţări cu tradiţii şi culturi diferite, există diferenţe?
Victor Perdevară: În Germania, Olanda, Franţa sau în alte de ţări din vest e văzută această călătorie ca ceva absolut normal. E o tradiţie a multor vestici să-şi petreacă vacanţa într-un mod activ şi sănătos. Din aprilie anul trecut şi până acum am întâlnit mulţi hoinari care mergeau pe jos, cu bicicleta sau cu auto-stopul. În ţările familiarizate cu vacanţele clasice o să rămâi surprins când o să vezi modul cum se raportează la ideea de a merge într-o lungă călătorie. Prin ţările balcanice şi apoi prin Turcia am întâlnit oameni extrem de primitori şi joviali. Toţi au rămas surprinşi de energia şi voinţa de care dau dovadă în fiecare moment al zilei.
Veronica Ivanov: Ce planuri ai când vei termina călătoria? Unde ai vrea să te stabileşti? Ce ai vrea să lucrezi?
Victor Perdevară: Sunt conştient de faptul că undeva se va termina călătoria şi de acolo voi urma un alt drum. Poate mă voi întoarce pe terenul lui bunica să fac un adăpost pentru călători hoinari. La fel de bine aş putea să mă opresc undeva să învăţ o limbă străină şi să mă bucur de o carte scrisă bine.
Veronica Ivanov: Ce înseamnă pentru tine „acasă”?
Victor Perdevară: Dacă mă uit în buletin aş putea să zic că acasă e adresa din buletin şi strada unde am copilărit. De când călătoresc prin lume am început să înţeleg că acasă e ceva relativ. Am o viaţă de nomad şi atunci pot să-mi găsesc confortul de acasă oriunde şi oricând. Când sunt pe bicicletă îmi montez balconul şi sufrageria unde mă prinde noaptea şi mă trezesc cu gândul că mă aşteaptă o nouă zi.
Veronica Ivanov: Dacă ţi se strică bicicletă, ce faci?
Victor Perdevară: O să găseşti oriunde un mecanic de biciclete sau un magazin de unde poţi cumpăra componente. Există şanse mici să ramani blocat pe undeva. Dacă pedalezi prin pustiul din Sahara sau Mongolia atunci treaba-i puţin mai complicată. În cel mai rău caz o să faci autostopul la un TIR şi te opreşti la primul service.
Veronica Ivanov: Ce tip de asigurare ai, Cardul European de Sănătate?
Victor Perdevară: Dacă te uiţi prea mult la televizor sau în presă o să începi să te gândeşti la asigurare medicală, pericole la tot pasul şi uiţi să mai priveşti experienţa cu relaxare şi încredere.
Veronica Ivanov: Cum stai cu bugetul? Cum faci rost de venituri? Există un sponsor oficial sau doar mici donaţii?
Victor Perdevară: Bugetul acestei ture nu mă sperie pentru că nu există. Am pornit din oraşul copilăriei cu 270 de lei şi am reuşit să cheltuiesc în ultimele zece luni sub 900 de euro. Pe drum am întâlnit mulţi oameni generoşi care au donat bani, mâncare, un loc de dormit. Mă bucur de o existenţă frugală, fără alcool, ţigări, droguri, cafea sau alte vicii. Până la această oră am cheltuit cei mai mulţi bani pe întreţinerea bicicletei, transportul cu vaporul dintr-o parte în alta şi câteva sute de euro pe mâncare.
Veronica Ivanov: Un salut pentru toţi românii…
Victor Perdevară: VÂNT DIN SPATE 🙂
Veronica Ivanov: Unde îţi putem urmări călătoria?
Victor Perdevară: Din când în când sunt prezent cu o poveste pe pagina de facebook a iniţiativei, TAIL WIND AROUND THE WORLD.
