În ultima vreme există o abundenţă a informaţiilor difuzate prin Internet sub formă de articole, manuscrise, comentarii sau pur şi simplu exprimări de tot felul realizate în cadrul diferitelor publicaţii electronice, bloguri sau reţele sociale. Practic, asistăm la o descătuşare a energiilor de comunicare la o scară fără precedent, fapt care generează o avalanşă de idei, sugestii, opinii şi sfaturi imposibil de a mai fi înţelese şi „digerate” într-un mod coerent de către participanţii la marea aventură a comunicării globale.
Stilul aşezat şi fasonat al publicaţiilor tradiţionale a devenit desuet pentru utilizatorul grăbit, dornic de a afla mereu ceva nou sau de a mai conversa cu încă o persoană interesantă, ce i-ar putea fi de folos. Mai mult decât atât, citirea a devenit mult mai grăbită, mai sacadată, mai mult pe lungimea decât pe lăţimea ecranului, preponderent verticală decât orizontală. Din acest punct de vedere, calculatorul ne „ajută” formidabil să uităm bunele deprinderi de scriere şi citire corectă.
În acest context, ce şansă mai poate avea o publicaţie electronică să mai supravieţuiască şi să se mai afirme în spaţiul virtual? Dacă nimeni nu mai este interesat de o citire atentă a gândurilor pe care le scrii, ce sens mai are să mai depui un astfel de efort? De fapt, orice autor de articole va simţi frustrarea de a investi efort şi timp pentru a alcătui un material de valoare, pe care ulterior puţini utilizatori îl vor accesa şi mai puţini îl vor citi până la capăt, iar astfel de situaţii vor descuraja persoane ce au un talent real în a scrie şi comunica idei sau simţăminte de valoare.
Blogul colectiv poate reprezenta o metodă mai eficientă de promovare a conţinutului decât blogul sau jurnalul personal, dar deficienţa majoră rezidă în principal din contribuţia limitată a unui număr mic de autori, fapt care restrânge considerabil potenţialul de audienţă, precum şi vizibilitatea pe Internet. În plus, blogul colectiv, deşi are posibilitatea de a deveni în timp o publicaţie electronică, totuşi poate să se auto-limiteze, prin faptul că autorii deja existenţi să devină reticenţi în extinderea colectivului redacţional cu noi persoane.
De aceea, o soluţie mai bună de promovare a conţinutului de valoare al unui autor este reprezentată de publicaţia electronică, o formă de comunicare ce reuneşte contribuţia multor persoane, care prin talent şi înclinaţie se completează reciproc. Din punct de vedere numeric şi statistic, un colectiv de autori al unei astfel de publicaţii trebuie să fie format din cel puţin câteva zeci de persoane, fapt ce reclamă o abordare cu totul diferită, decât în cazul unui blog colectiv.
O publicaţie electronică poate prelua caracteristicile de comunicare ale unui ziar sau ale unei reviste, în funcţie de actualitatea, diversitatea şi ritmul de apariţie al articolelor. De exemplu, un ziar electronic se va defini prin abundenţa de informaţii „perisabile” ca durată, în genul ştirilor din ziua curentă, printr-un stil alert, articole de mici dimensiuni şi o rată accelerată de actualizare, chiar la nivel de ore sau minute. Practic, pe parcursul unei singure zile, „ciclul de viaţă” al unui articol este practic parcurs, de la scriere, publicare, difuzare, citire şi arhivare, prin intrarea în regiunea de „umbră” a publicaţiei.
În schimb o revistă electronică va cuprinde articole cu o durată de perisabilitate informaţională mai mare, mergându-se de la săptămâni, la luni de zile sau chiar mai mult. Astfel, genul principal de articole va fi în principal eseistic, dar binevenite vor fi şi analizele mai profunde asupra diferitelor aspecte ale realităţii. În plus, amintirile, filele de jurnal, manuscrisele de tot felul şi poeziile vor fi acceptabile în cadrul unei astfel de publicaţii. Ciclul de viaţă al unui articol este mult mai mare, existând posibilitatea „reciclării” prin aducerea în faţa audienţei a materialelor difuzate în urmă cu mai multe luni sau chiar ani în urmă.
Însă cel mai bine este să îmbini cele două abordări în cadrul unei publicaţii electronice orientate pe o rată mare de actualizare a articolelor, cu secţiuni dedicate pentru articole în funcţie de durata lor de viaţă şi de conţinutul lor, încercând să oferi deopotrivă pe fluxuri diferite informaţii utile, precum şi analize pertinente de profunzime. În principiu, utilizatorul se aşteaptă la o înnoire rapidă a canalelor de comunicare reprezentate prin prima pagină sau prin rubricile de încadrare a articolelor. De aceea, publicaţiile care nu au o înnoire cel puţin orară a acestora îşi vor pierde din potenţialul de atragere a cititorilor.
Un alt aspect important se referă la recrutarea autorilor ce vor furniza conţinut, care vor trebui atent selectaţi în funcţie de talentul pe care îl au şi de genul abordat. Faţă de publicaţiile tradiţionale „pe hârtie”, unde spaţiul de publicare era limitat, conducând la un număr la fel de limitat de autori, în mediul virtual, ce nu mai pune astfel de limite de difuzare, este indicat să nu se pună o limită precisă, numărul putând creşte practic la nesfârşit pe măsură ce publicaţia se dezvoltă, cuprinzând tot mai multe articole şi materiale de valoare.
Sistemul de publicare directă prin intermediul conturilor de autor, poate fi o soluţie eficientă pentru a nu se limita dezvoltarea publicaţiei, însă fiind necesară definirea unei structuri informaţionale flexibile, uşor reconfigurabile a categoriilor sau rubricilor, precum şi a afişării pe prima pagină. Din nefericire, multe dintre sistemele software de publicare virtuală presupun manevre complicate de inserare a conţinutului, fapt care necesită un anumit nivel de instruire. Din experienţă pot spune că sistemele actuale de publicare au fost gândite pentru persoane care au o bună pregătire în materie de editare online, fapt care îngreuiază implementarea unui sistem de publicare directă.
Însă pe de altă parte, prin publicarea directă se pot descătuşa energiile creatoare ale autorilor, se poate câştiga o prospeţime neaşteptată a conţinutului articolelor şi o rată mare a actualizării, conforme cu aşteptările utilizatorilor. Nu trebuie uitat că în decada „reţelelor sociale” în care ne găsim, potenţialii cititori au fost deja obişnuiţi cu „coloanele curgătoare” cu informaţii ce se schimbă de la o oră la alta sau chiar de la un minut la altul. În acest sens, publicaţiile electronice trebuie şi ele să se adapteze pentru a oferi o manieră de comunicare similară cu scopul de a deveni atractive şi interesante pentru potenţialii cititori.
De fapt, nu există un model bine definit pentru ce ar trebui să fie o publicaţie electronică, evoluţia neaşteptată a Internet-ului schimbând dramatic maniera de abordare tradiţională, ce se baza pe o ierarhie de corectori, editori, redactori şi directori de tot felul, aşezaţi în jurul unui spaţiu limitat de publicare reprezentat de suprafaţa hârtiei disponibile într-un număr al ziarului sau revistei ce urma să apară. Acest model este depăşit în mediul virtual, fiind necesare abordări noi, care să nu mai fie tributare unui trecut limitat în ce priveşte spaţiul de publicare.
Înainte de a încheia acest scurt articol, aş dori să mai adaug încă un element privind interactivitatea unei publicaţii electronice. Totdeauna mi s-au părut de prost gust comentariile ce apăreau la sfârşitul diferitelor articole ale unor ziare virtuale şi mă gândeam la efortul de citire şi aprobare a unor astfel de „contribuţii” pe care ar trebui să îl depună colectivul redacţional.
În momentul de faţă, prin integrarea cu Facebook, de exemplu, se poate ataşa o secţiune de comentarii la fiecare articol, care să nu mai necesite un efort moderator, acest lucru fiind realizat prin „auto-moderarea” pe care o face orice participant la această reţea socială. Explicaţia acestei „auto-cenzuri” rezidă din faptul că toate comentariile nu mai rămân sub semnul anonimatului, ele fiind difuzate automat la toţi prietenii şi cunoscuţii celui care face comentarii. Astfel, afirmaţii uşor de făcut sub masca unui nume fictiv, devin ştiute de către toţi cei care îi ai în reţeaua ta, fapt pentru care auto-cenzura se impune de la sine. Din experienţă, pot spune că afirmaţiile răutăcioase şi vulgare sunt mult mai puţin frecvente prin integrarea cu reţeaua Facebook, decât în cazul sistemului de comentarii tradiţional, care umplea la propriu şi la figurat paginile publicaţiilor electronice cu un limbaj vulgar şi suburban în spatele unor nick-name-uri fictive, imposibil de urmărit.
Prin urmare, întrebările mele pentru toţi potenţialii autori sunt următoarele: „Vrei să publicăm împreună? Vrei să fii propriul tău editor? Vrei ca talentul şi creativitatea ta să se manifeste nestingherit având drept ţintă potenţialul cititor? Vrei să ne extindem fără limită în spaţiul virtual pe măsură ce Internet-ul se dezvoltă tot mai mult?”. Dacă da, atunci vă recomand să vă ataşaţi acelor publicaţii ce nu şi-au pus limite de creştere în privinţa fondului de articole, diversităţii subiectelor sau al colectivului de autori, care au ales să se adapteze dinamic la un mediu de comunicare aflat mereu în schimbare.