În condiţiile în care George W. Bush (căruia, din motive care unora nu le scapă, o să-i spunem de aici înainte “W”) presează comisiile de specialitate ale Congresului SUA să accepte un atac împotriva Irakului, problema nu-i poate lăsa indiferenţi nici pe români. Motivele pentru care W consideră necesară atacarea ţării în cauză sunt multiple.
Chiar dacă acceptăm ipoteza unui pericol iminent reprezentat de Irak la adresa Statelor Unite (materializat, zice-se, într-un eventual atac cu arme de distrugere în masă), nu putem omite alţi factori esenţiali în această ecuaţie. E vorba de (1) ieşirea cu faţa curată a SUA din această primă fază a războiului anti-terorist (după ce, ca să acceptăm ipoteza oficială, Osama Bin Laden i-a scăpat printre degete); de (2) satisfacerea intereselor economice (a se citi: accesul la resursele petroliere ale zonei arabe) atât ale Statelor Unite ca atare, cât şi ale industriaşilor americani din domeniul petrolului (pe care W, ca să spunem doar atât, îi cunoaşte mai mult decât bine); de (3) satisfacerea intereselor specifice compexului militaro-industrial american de (4) oferirea unui titlu de glorie (şi a unei activităţi mai serioase, nu-i aşa?) generalilor de la Pentagon, ca şi de (5) crearea acelei oportunităţi pe care W nu vrea să o piardă de a distrage atenţia americanilor de la problemele economice curente, de a-şi impune o nouă imagine, pozitivă, în perspectiva viitoarelor alegeri prezidenţiale şi – să nu ne amăgim – de a avea războiul lui propriu.
Ce legatură are toată această poveste cu românii, însă? Are. Aşa cum România şi-a câştigat dreptul de a fi invitată în NATO, în noiembrie anul acesta la Praga (ca urmare a reacţiei prompte a acesteia la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001), în mod similar, ar avea de câştigat şi dintr-un război al SUA împotriva Irakului. Vecini ai ţării conduse de Sadam Hussein (precum Turcia şi Arabia Saudita) vor fi implicaţi, de voie – de nevoie, de partea Statelor Unite, dar fără prea mare entuziasm. Ţări precum România sau Bulgaria ar putea oferi atunci un sprijin militar şi mai ales logistic considerabil în preconizatul conflict.
Dragos C. Popa
