TEODOR ARDELEAN, UN OM DE OMENIE LA CEAS ANIVERSAR

0
90
ARDELEAN-Teo--ROCA-George-wb

ARDELEAN-Teo--ROCA-George-wbÎntâlnirea cu domnul Teodor Ardelean a fost pentru mine un privilegiu. Directorul bibliotecii „Petre Dulfu” din Baia Mare, este omul de la care ai de învăţat multe! Citit, erudit, educat, cu o vorbire plăcută, îţi impune  respect  încă din primul moment când îl întâlneşti. L-am cunoscut în urmă cu doi ani, când mi-a organizat o lasare de carte la instituţia pe care o conduce. A fost înţelegător, darnic şi mărinimos, cu toate că până atunci nu ne mai văzusem, nu ştiam unul de celalalt. Dinamic, a mobilizat un public numeros care m-a onorat la lansare: prieteni, colegi într-ale scrisului, oamenii de litere băimăreni, dând evenimentului gradoare şi substanţă.

 

M-am simţit onorat şi am plecat spre casă, spre Australia, cu o imagine foarte bună despre Baia Mare şi ospitalitatea cu care am fost înconjurat. Graţie internetului, am ţinut legătura cu dânsul şi cu staful său, colaborând deseori cu revista pe care o conduce cu cinste, şi unde deţine funcţia de redactor şef. Ma refer la „Familia Română”, o publicaţie impecabilă atât din punct de vedere literar cât şi grafic.

Imaginea domnului Teodor Ardelean, imaginea Bibilotecii „Petre Dulfu” din Baia Mare şi imaginea revistei „Familia Romană” se contopesc împreună şi creează un tot unitar care nu poate fi fragmentat uşor.

Acum la ceas aniversar, la 60 de ani de viaţă, îi doresc domnului Teodor Ardelean mulţi ani prosperi şi productivi în continuare. Să auzim şi să ne citim de bine!

La mulţi ani distinse domn!

George ROCA

Sydney, Australia

14 iunie 2011

—————————-

Pe domnul Teodor Ardelean l-am întâlnit şi cunoscut doar timp de câteva ore… într-o zi de joi. Suficient pentru a-mi face o impresie pozitiva despre domnia sa, despre personalitatea sa complexă, despre eleganţa cu care şi-a oferit serviciile de gazdă, despre inteligenţa cu care îşi conduce minunata sa intreprindere şi despre ambianţa de care se bucură cei care îl au conducător. Nu sunt vorbe în vânt, nici laude deşarte, sunt fapte pe care le-am constantat după principiul „vino şi vezi!”. Am fost, am văzut şi am rămas plăcut impresionat! Chiar dacă locuiesc la o distanţă de aproape douazeci de mii de kilometri de Baia Mare, încerc sa scriu aceste rânduri fără tendinţă, ca un omagiu şi… să dau Cezarului ce e a cezarului atunci când o merită! Nu ştiu dacă îl voi mai întâlni vreodată în carne şi oase… dar ţin să-i mulţumesc pentru acea zi în care m-am simţit onorat şi apreciat de către acest om care mi-a acordat o atenţie deosebită…

Am plecat de la Oradea spre Baia Mare, într-o zi ploiasă de toamnă, mai precis joi, 15 octombrie 2009, împreună cu bunul meu prieten, regretatul scriitor Constantin Mălinaş, care îmi propusese să-l însoţesc în acest oraş, nu prea cunoscut mie, pentru a ne lansa cărţile proaspăt ieşite de sub tipar. Fără să fac pe modestul l-am întrebat cu scepticism… cum poate să mă ducă într-un loc unde eram un mare necunoscut, la un eveniment care trebuie organizat cu eforturi, cu audienţă, cu migală, şi cu seriozitate! Mi-a răspuns zâmbind „Mergem la Tedi, prietenul meu! Se ocupă el de toate… I-am spus că vin cu tine! I-am trimis prin internet cărţile noastre în format electronic să le vadă. A făcut deja şi afişe pentru lansare… Doar cărţi să avem suficiente, căci cititorii ne aşteaptă!” Am acceptat, dar cu unele reticenţe. Pe parcursul celor 180 de kilometri de drum care despart cele două oraşe din nordul Transilvaniei l-am tot descusut pe amicul Mălinaş pentru a afla mai multe amănunte. Iată ce mi-a relatat: „Pe Teodor Ardelean îl ştiu de mulţi ani. Este un om minunat, un bun patriot, un bun coleg, un intelectual de marcă, un promotor cultural… şi un director care conduce una dintre cele mai valoroase biblioteci din ţară. A excelat şi în politică, a  fost senator… de fapt chiar vicepreşedinte al senatului!” Şi astfel mi l-a descris timp de aproape trei ore cât a durat drumul cu maşina. Am mai aflat că este conducătorul bibliotecii „Petre Dulfu”, că a absolvit trei facultăţi  – istorie-filozofie, drept şi pe cea de litere -, că este doctor în filologie, scriitor prolific, jurnalist, că are un suflet de aur şi că a ajutat deseori mulţi oameni aflaţi la necaz.

Domnul Mălinaş fusese şi el director de bibliotecă judeţeană, la Oradea, de unde în urma unor manevre neprincipiale fusese schimbat la ordinul noilor emanaţi politici ai zilelor noastre. Prin 1999, conferenţiarul universitar dr. Constantin Mălinaş, pe atunci director al Bibliotecii Judeţene Bihor „Gheorghe Şincai”, a fondat la Oradea revista „Familia Română”. Timp de şapte ani a îngrijit-o şi a crescut-o ca pe propriul său copil. În 2006, noua conducere a bibliotecii a sistat apariţia acesteia. Pentru cel care a conceput-o a fost o grea lovitură. S-a luptat să o menţină în viaţă în urbea sa natală, acolo unde a fost plămădită, cerând clemenţă şi bătând pe la uşile primăriei locale, consilului judeţean sau chiar şi pe la cele ale unor organizaţii neguvernamentale. Dar fără niciun succes! Nu a găsit nicio înţelegere! Atunci, Teodor Ardelean, bunul său coleg de la Baia Mare, i-a oferit sprijinul de a duce mai departe continuitatea „Familiei Române”. Şi astfel a ajuns minunata publicaţie literara să aibă o nouă casă, într-un alt judeţ! Noul ei director a depus atâta suflet în această revistă încât a făcut din ea o instituţie! Da! O revistă-instituţie! O instituţie de cultură literară! O revista în care publică mulţi scriitori cu condeie de seamă. O revista modernă de o calitate ireproşabilă, o revistă care se încadrează perfect cu frumuseţea şi ambianţa bibliotecii „Petre Dulfu” din Baia Mare! Ce mai, cireaşa de pe tort a acesteia!

Bolnav de o maladie terminală, Constantin Mălinaş, mi-a mai destăinuit o durere sufletească… Specialist în biblioteconomie, sfragistica, sigilografie şi medalistică, profesorul colecţionase pe parcursul vieţii o mulţime de materiale de studiu, precum cărţi, medalii, grafică mică de carte, desene exlibris, şi altele… Acestea cereau un loc de expunere… o sală specială. Copiii săi nu îşi puteau permite o asemenea locaţie. Şi de data aceasta l-a ajutat inimosul său prieten, Teodor Ardelean, oferindu-i o sală  dotată cu mobilierul necesar de expunere, cu vitrine şi panouri, care onorau o mare parte din importanta sa colecţie. Sala a fost numită „Constantin Mălinaş” şi este un veritabil muzeu dedicat acestuia.

Când am ajuns La Baia Mare ploua mărunt şi des! Primul contact cu clădirea bibliotecii m-a surpris! Un edificiu nou-nouţ, cu o arhitectură modernă! Se zice că este cea mai frumoasă bibiliotecă din ţară! Am fost întâmpinaţi cu căldură de gazde, parte de elită a celor care trudeau pentru bunul mers al culturii în urbe. Atunci l-am întâlnit pentru prima dată pe acest om minunat… pe domnul Teodor Ardelean! Mi-a întins o mână mare şi prietenoasă şi mi-a spus câteva cuvinte de bun venit. Am simţit că are un suflet deosebit de blând. Este omul cu care poţi deveni prieten de la prima întâlnire. Un om pe care îl respect şi îl salut cu stimă acum la ceas aniversar. Şaizeci de ani sunt o viaţă de om… Există totuşi oameni care în şaizeci de ani trăiesc atât de intens cât alţii în două vieţi. Consider că unul dintre aceştia este şi domnul Teodor Ardelean!