Astăzi 15 ianuarie 2018, începutul anului de Centenar al Marii Uniri, se împlinesc 168 de ani de la nașterea, la Ipoteștii de Botoșani, a ultimului băiat din familia Eminescienilor, pre numele lui de veșnicie MIHAI. (al doilea nume predestinat, după cel al lui MIHAI VITEAZU,urmat de cel al marelui rege MIHAI I). Între aceste mari personalități ale Neamului mitul său a devenit esența spirituală a ceea ce reprezintă astăzi în omenire Neamul Românesc al Dacienilor. Prin opera sa, nu numeroasă ca întindere, dar densă și cuprinzătoare a ceea ce reprezintă viziunea și simțirea noastră asupra lumii și a vieții profunde, uimește și astrăzi, la fel de constant, întreaga lume de cititori de acasă și de pretutindeni. Traducerea sa în aproape toate limbile de mare circulație a înlesnit ajungerii versului său de la Tokio la Toronto, de la Oslo la Captown , de la Sitney la Londra, nu mai vorbim de aproape toate limbile ce se vorbesc curent în Europa. Pentru prima dată în lirica noastră el aduce scurta exprimare a otodoxiei, prin poeziile RUGĂCIUNE, ca imn al Feciaorei Maria și zguduitoarea RUGĂ-CIUNEA UNUI DAC, prin care se face referire la originea noastră strict daciană. Strămoșii noștri sunt ”valorificați” magistral în culmea creațiilor sale care o constituie marele poem filozofic MEMENTO MORI. Nicăieri în lirica noastră nu se găsește descrierea formării țărilor și popoarelo și nică-ieri ca în această capodoperă nu se prezintă, aproape cinematografic, lupta dacilor cu acei primi cotropitori romanii, porniți și ei din aeeeași rădăcină tracă, războiul fiind, în esență, fratricid, motiv pentru care foarte mulți au căzut în patima admiterii apariției poporului de azi, care poartă,în modul cel mai facil, numele romanilor. Acesta nu poate fi revendicat decât de trăitorii de la Roma, italienii de azi. Denumirea noastră de acum se dato-rează deosebiților noștri confrați, intelectualitatea ardeleană grupată în ceea ce ne-a rămas drept ”Școala ardeleană”, care au găsit această moda-litate pentru a le aminti ungurilor originea noastră ”strict europeană”, venită chiar din inima celui mai dezvoltat continent al omenirii la acel ceas istoric, cum este orașul Roma. Noi n-am venit pe cai și în căruțe ca ungurii din Asia, ci suntem d’ acia, după cum spun oltenii noștri, adică din DACIA !
Deși se pare că pe Eminescu nu l-a preocupat subiectul UNIRII tuturor
dacienilor întru aceleași granițe ale Daciei, el a fost trăit prin Alecsandri, cel care, împreună cu prietenul său și tovarăș de idei pașoptiste Nicolae Bălcescu, este părintele spiritual și de idee a UNIRILOR SUCCESIVE, fiind strategul primei UNIRI ESENȚIALE între cele mai importante provincii de atuncu Moldova și Muntenia, ( cunoscută încă de pe atunci sub apelativul de Țara Românească, denominație care nu ne este nici acum clară de unde vine și cine a folosit-o pentru prima dată.
Este vremea ca la acest Centenar Neamul nostru să aducă la lumină tot adevărul despre ființa noastră, cine a făcut și de ce a dispărul statul dac, după ocupația sângeroasă romană, de ce după pierderea războiului ruso-francez aceste două provincii au fost ca un fel de ”gubernii rusești”, con-duse de generalul rus Kiselef,( și mai ales de ce cel mai mare bulevard al capitalei îi poartă numele?), cine sunt marii trădători care au admis cola-borarea cu ocupantul sovietic și ce am pățit, în modul cel mai concret istoric, în perioada dictaturii comuniste și de ce situația de azi continuă să fie cu atâta inerție privind modul de gândire și de trăire imprimat de educația nefastă comunistă ?!
Prin Eminescu, adică prin ”eminescianism”, care înseamnă dăruire pentru Neam și Țară, dar, mai ales, preocupare zilnică, (cum a făcut-o el ca ziarist)de limpezire a ceea ce avem de făcut pentru a ne reveni și după acest flagel, care a fost experimentul marxist de desființare a noastră ca Neam.
Prețuim , cu toată lauda, cele ce intreprind frații noștri din cele două provincii aflate vremelnic dincolo de granița actuală, bucovineni, prin marile manifestări de la Cernăuți și prin satele de români și cei de la Chișinău, românași de ai noștri care și-au făcut din Eminescu ”seag de luptă” pentru păstrarea sentimentului național și marea nădejde că, nu după mult timp, vor fi din nou acasă, realipiți la Patria Mumă. Le dorim, – și ne dorim-: AȘA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU !
Drept mulțumire, le oferim această poemă de la inimă…
VIN CA DIN CER
traian bădulescu șuțeanu
cronică rimată
Vin ca din cer cu drag la voi
să mai lăsăm griji și nevoi.
Să ne-amintim cine suntem,
de unde venim și azi ce vrem.
Suntem un neam drept și viteaz
ce ține sus spiritul treaz.
Venim din negura de ani
trecuți cu greu printre dușmani.
Suntem doar daci nu și romani
care ne-au cotropit suta și șaizeci de ani.
Când au plecat ei ne-au lăsat
fără de stat și fără rege-ncoronat !
Și-acuma în acest nou dat
noi iarăși ne-am readunat
cu dacii liberi din Carpați,
marii și mândrii noștri frați.
Fără graniți și fără armată,
și ca părinte Cerescul Tată,
biserica a preluat
administrația de stat.
Ne-am bucurat neîncetat
de ce-am sădit și recoltat.
Pe vatra veche am depus
suflet și ce-am avut de spus.
N-am depus steagul niciodat’
și la străbuni n-am renunțat !
Neamul cel drag și Dumnezeu
ne-au fost toiag la drumul greu…
Nimic nu este permanent,
totul se schimbă imanent…
Nu ne-am plâns jalnic pe morminte, .
căci am trăit în cele sfinte.
Vin ca din cer înseninat
și niciodată supărat,
chiar dacă răul era greu
eu n-am ieșit din felul meu…
Când unii erau încremeniți
și se crdeau năpăstuiți,
veneam cu-o zisă și un banc
și glumele s-au făcut teanc
de voioșie țărănească
ca omul tăcut s- o trăiacă
în cântec, dans și voie bună,
căci totul făceam împreună…
Numai așa, frate și soră,
am tot jucat aceiași horă,
de la Nistru pân’ la Tisa
precum ne e datul și zisa !
Dar…azi
Vin ca din cer îngândurat
căci Neamul iarăși ne e-ncercat
de unii care-au reușit,
– după un comunism cumplit -,
să fie iar unde au fost,
pe vechiul și plăcutul post
din care țin țara pe loc,
în același fel făr’ de noroc.
Din proletari, azi sunt boieri
uitând ce rău au făcut ieri:
în șleatca roșă de avari
își iau moșii și cresc dolari,
amenințând justițiari !
Mai mult decât atât,
înîțelepții le stau iar în gât,
i-nproașcă cu mixtură roșă și gunoi
prin gura ”maiistrului” cristoi.
Ce-a preluat din iliescu
cum c-am fi doar ceva terestru
și că ”dacismul triumfal”
e doar ”legionarismul criminal”.
Și-i dau întruna, cu mult zor,
cum că…”comunismul are vitor!”
și că ”nimenea nu e de vină
că lumea are o MARE Chină:”
Și asta numai pentru că
au făcut pe dracu să nu să
știe că nazismu-i condamnat
și comunismu-i exceptat.
…Oricât ar fi cumplitul ceas,
eu nici acuma nu mă las…
Vin ca din cer încrezător
în Neamul cel biruitor!
În unitatea ce-o să vină,
spre a ne fi iară deplină,
din harul său de exprimare
dospit în ROMÂNIA MARE .
Am rezistat ca și-altă dată
în jurul stâlpului de piatră,
mereu în marșul triumfal
cu-n erou-rege DECEBAL.
Uniți întru același sfânt temei
în jurul mamelor, femei,
cari ne dau viață, legământ,
pe-același vechi și sfânt pământ !
Prin frumusețea lor divină,
cresc flori în țara o grădină.
Din ele vine forța suptă
și marele îndemn la luptă !
Mereu ne-au dat savanți, poeți,
făuritori de frumuseți.
Și înțelepți, ce-au frânt urâta,
Cum EMINESCU și NICHITA…
Și mari conducători ne-au dat,
când ne-a fost neamul încercat.
Copiii lor și-ai noștri fii
țin țara-n vechile-armonii.
Deși par fără Dumnezeu,
la ceasul încercat și greu,
îndată cu toți se-aridică
către netoți, fără de frică!
Azi, cănd ne-aflăm în dezbinare,
vin noi bărbați spre luminare,
care ne-adună, încăodată,
în jurul Stâlpului de piatră,
spre-un PADRE unificator,
garant de mare viitor,
care va ține neamul treaz
sub chipul lui MIHAI VITEAZ.
Avem neghiobi iar de-nfruntat,
care la oase s-au spurcat:
dar Neamul și cu Dumnezeu
îi duc încet la apogeu.
De ei țara se va limpezi,
de-această sfântă MARE ZI,
a REUNIRII celor ce trăiesc
in spirit DACO-ROMANESC.
– – – – – – – + – – – – – – – 15 ianuarie 2018 București